Nervos

Astazi ma simt nelinistit si enervat. Cu toate ca ziua de 13 o consider una norocoasa, sa zicem, sau altfel spus acest numar imi este prieten.

Nu stiu ce se intampla in ultima perioada ca, m-am enervat din orice si nu m-am putut concentra aproape in fiecare zi. Sunt stresat. Simt cum timpul ma preseaza. Ma preseaza sa fac ceva, pentru ca nu imi place unde ma aflu acum: fara o perspectiva vizibila in viitor, fara prieteni, fara rude, singur.

Mi-e frica de orice ma inconjoara, dar mi se pare ca am mai scris de lucrul acesta. Nu ma pot intoarce singur pe jos acasa pentru ca sunt speriat de caini si de aproape orice om pe care-l intalnesc pe strada.

Simt ca nu mai pot sa invat. Lucrez in fiecare zi, si incerc sa nu fac pauze daca nu sunt absolut necesare. Nu imi iau zile libere de la serviciu si imi spun ca singurul concediu, ma consolez ca va fi unul bine meritat, pe care mi-l voi lua este acela dintre job-uri. Dar momentan mi-e frica sa renunt la ce am acum.

Sunt enervat, dar incerc sa ma controlez si sa-mi spun de fiecare data ca de fapt sunt enervat pe mine, si nu pe ceilalti din jurul meu.

Sunt enervat pe mine ca nu pot sa fac mai mult. Ca sunt prost si nu am suficient curaj sa renunt la job-ul care nu ma multumeste, in mare parte pentru ca nu castig destul. Sunt enervat ca nu fac mai multe pe langa job, fara sa ma gandesc la bani de la inceput.

Sunt enervat ca nu pot sa fac mai mult, ca nu pot sa invat nimic, ca nu vad bine, ca sunt tot timpul obosit. Sunt enervat ca nu am curajul sa vorbesc cu cine doresc si ca nu am curajul sa renunt sa mai vorbesc cu cei carora de fapt nu le pasa de mine.

Sunt nervos ca trece timpul si eu nu fac nimic. Pentru ca nu pot. Pentru ca sunt tot timpul obosit. Pentru ca nu am curaj sa fac ceva. Pentru ca mi-e frica.

In mod normal trebuie sa gasesc o cale sa elimin cate putin din frustrarea adunata. Macar partea care nu mai incape in pahar. Din pacate nu fac nici un sport, desi sportul inainte imi ocupa, dupa somn, cea mai mare parte din timp. Incerc sa ma calmez fumand, din ce in ce mai mult, dar asta nu ma ajuta. Pentru ca nu imi trec frustrarile astea, ci doar le uit pentru moment.

Simt nevoia sa ma bat cu cineva. Cu un om, cu doi (care bineinteles se iau de mine pe strada, sau se comporta ca niste nesimtit), chiar si cu un caine sau doi (care ma latra aiurea in parc sau cand vreau sa intru in masina, doar pentru ca mi se face instant frica cand il vad, si pentru ca el este un animal, deci instinctiv reactioneaza in acelasi fel). Dar din pacate sentimentul de dorinta de razbunare si de a-mi face dreptate, nu este persistent in cazul meu. Dispare singur de cele mai multe ori, cu atat mai mult cand sunt atacat pe strada sau vad o nedreptate pe strada. Primul lucru la care ma gandesc este cum pot sa scap mai repede de acolo si sa ajung acasa. Orice ar insemna acasa pentru seara respectiva.

Ma enerveaza multe lucruri. Printre care si seful meu de fiecare data cand face glume de genul: si te-ai trezit cu o fata langa tine in pat. Iar eu trebuie sa-i raspund in acelasi ton, dandu-i dreptate dar  cu o mica urma de regret, in loc sa-i spun ca m-as fi trezit cu o fata langa mine daca as fi avut si eu mai multi bani.

Si stiu ca nu totul este despre bani. Si asta incepe sa ma linisteasca.

Si stiu ca e cea mai mare prostie sa te plangi si sa fi nemultumit de postul pe care lucrezi si de cat castigi. Si asta ma face sa sper ca poate intr-o zi voi avea curaj sa plec, fara sa stiu ca viitorul imi ofera ceva mai bun. Si sper ca ziua asta nu este prea departe.

Si da, poate e frumos sa stii ca faci parte si dintr-o generatie de sacrificiu. Si ma gandesc la parintii mei, si la omaeni ca ei, care au invatzat la timpul lor in licee si facultati din tara, si care acum se chinuie sa traiasca de pe o zi pe alta. Dar este adevarat ca altii de aceasi varsta, mai norocosi si mai inspirati, totusi castiga macar suficient de multi bani incat sa poate pleca in concedii in fiecare an si sa-si ingrijeasca casa si masina pe care o au. Si asta fara sa fi furat vreodata. Poate doar profitand din cand in cand de mici ocazii ale vietii. Si da, ma enerveaza ca parintii mei nu au putut fi asa de inspirati, si ca au ales ce nu trebuia. Si anume sa incerce sa-si creasca copii fara compromisuri. Fara sa se gandeasca la compromisul din viitor pe care-l faceau. sanatate, viata (pentru ca nu exista in lumea asta fara bani).

Si acum  ma enervez din nou ca eu sunt ca ei. Dar eu nu voi avea niciodata copii daca nu mi permit inainte. Si eu nu voi face nici un compromis. Pentru ca stiu deja ca singura persoana, in acest moment, care m-ar putea schimba putin in aceasta privinta nu este interesata de mine, sau daca este inca nu are curaj sa spuna. Ceea ce este ok cu mine, pentru ca eu am inca drum lung pana sa ajung acolo unde, sa pot sa ma consider demn de a avea, din nou, o viata personala a mea.

Ceea ce mai stiu este ca nu ma voi opri niciodata. Chiar daca in anumite momente, cum au fost ultimii ani, zici ca stau pe loc. Cel putin ma lupt cu mine insumi pentru a depasi momentele dificile care ma incearca acum.

Si stiu ca cel mai greu lucru din lume este acela sa fi singur. Si am ales acest lucru. Si imi va fi foarte greu, mai ales noaptea cand ma voi trezi singur in pat, racit, dupa ce am avut un vis urat. Dar, ceea ce sper si ceea ce ma va motiva, este faptul ca o data ajuns cineva, ma voi uita inapoi la ceilalti pe care i-am intalnit la un anumit moment in viata mea.

Sper sa fiu destul de puternic sa tin macar aceasta promisiune si sa fiu destul de puternic sa fiu demn pana la sfarsit, indiferent in ce fel va fi acest sfarsit. Si probabil ca de aici vine acel curaj de care am nevoie. Sfarsitul poate veni in orice zi, in orice minut. Indiferent ca vrei asta sau nu, indiferent ca lupti pentru a scapa sa nu (ma gandesc aici la catastrofe naturale). Chiar daca orice faci va fi neinsemnat, este important sa-l faci. Trebuie sa lupti in fiecare zi cu demnitate, si sa fi pregatit sa mori in orice zi tot cu deminitate. Indiferent ca mori pentru ca te-au atacat doi tigani pe strada cu cutite pentru a-ti fura banii, sau ca te-ai certat cu vecinul pentru un loc de parcare si acesta te-a impuscat. Nimic nu inseamna ca ai murit pentru un lucru mai putin important decat altcineva.

Te-ai nascut sa mori, si in acelasi fel cum nu ai ales locul in care sa te nasti, nici nu vei alege locul in care mori. Poti doar sa incerci si sa crezi ca ai control asupra acestui lucru. Dar de fapt singurul lucru de care poti sa fi in control este demnitatea si dreptatea ta. Si felul in care te comporti cu ceilalti in orice situatie.

Cred ca asta trebuie sa invat. Trebuie sa invat ca pot muri oricand, si ca trebuie sa fiu multumit cu ce am facut pana acum. Probabil 2-3 momente de maxim 30-60secunde ma pot face mandru in viata de pana acum. Probabil ca momentele acestea au avut repercursiuni mai lungi in modul in care am actionat de-a lungul vietii.

Ceea mai mare prostie in viata asta este sa crezi ca ai suficient timp sa faci un lucru pe care stii ca vrei sa-l faci.
Daca stii ca vrei sa faci ceva anume, atunci fa-l acum, indiferent cat de nepregatit crezi ca esti.

Advertisements

There are no comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: